Cine ar putea fi noul director al Renault şi care e strategia francezilor pentru România

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 07 ianuarie 2013 41 afişări

Carlos Tavares, 54 de ani, actualul director ope­rational al Grupului Renault, ar putea prelua in urmatorii cinci ani functia de CEO al concernului francez de la Carlos Ghosn (58 de ani), actualul sef al companiei, potrivit publicatiei Wall Street Journal.

"Am decis să acordăm o mai mare autonomie muncii inginerilor români, sub controlul domnului Jerome Olive, întrucât credem în calitatea managementului, a formaţiei lor profesionale, a spiritului", continuă Tavares. Aşa încât "nu există absolut niciun temei pentru niciun fel de speculaţii despre riscul unei renunţări a Renault la România. Suntem aici ca să facem Dacia să reuşească şi sperăm că, având şi sprijinul societăţii româneşti, al Guvernului român, să construim o poveste din care toată lumea să aibă de câştigat, aşa cum s-a întâmplat şi din 1999 până acum."

Mai mult, adaugă oficialul Renault, "este de datoria noastră, în interesul cel mai bun al Dacia, să menţinem activitatea echipei de aici sub o presiune competiţională puternică, pentru a-i permite să-şi apere şansele în concurenţa internaţională" extrem de intensă. {i aşa procedează Renault cu toate echipele, şi cu cele din Franţa, Germania sau Spania: "Noi suntem competitori prin natură şi trebuie să câştigăm, iar scutul nostru faţă de concurenţă şi faţă de viitor trebuie să fie atractivitatea şi calitatea vehiculelor, performanţa reducerii costurilor, ingeniozitatea tehnică." În privinţa colaborării cu Guvernul, Carlos Tavares a apreciat atitudinea "foarte deschisă şi foarte inteligentă a acestuia pentru a găsi soluţii", în condiţiile în care interesele acestuia şi cele ale Renault "coincid". Are Renault vreo dorinţă neîmplinită la acest capitol? Tavares a sugerat că o creştere a gradului de integrare cu producţia locală ar fi binevenită, de pildă în domeniul producţiei de material plastic de bază, unde "disponibilitatea de pe piaţa locală nu este excelentă" - un exemplu de teren unde România ar putea să-şi amelioreze competitivitatea.

Jerome Olive, prezent la interviu, a ţinut să completeze că atât Guvernul, cât şi Renault şi-au îndeplinit toate angajamentele asumate până în prezent de la încheierea contractului de privatizare. "În ce ne priveşte, un astfel de parteneriat ne stimulează: dacă ştim că Guvernul ne sprijină proiectele, e un argument suplimentar spre a dezvolta proiectele respective", a spus Olive, dând drept exemplu discuţiile cu Guvernul despre necesităţile de infrastructură ale Automobile Dacia. Jerome Olive a fost invitat, în noiembrie 2011, la Ministerul Transporturilor spre a discuta cu ministrul Anca Boagiu despre extinderea infrastructurii de drum rutier din jurul uzinei de la Mioveni şi despre posibilitatea de a asigura o legătură pe calea ferată între Bucureşti şi Titu. Cum ştim, problema infrastructurii de transport a fost ridicată de la bun început şi de Ford, "rivalul" Renault din România, pentru uzina sa de la Automobile Craiova, care urmează să livreze anul acesta modelul B-Max. Dar despre Ford şi planurile americanilor, cu altă ocazie.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cine-ar-putea-fi-noul-director-al-renault-si-care-e-strategia-francezilor-pentru-romania-10434374
10434374
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.