LIVE: EDIŢIE SPECIALĂ - MEET THE CEO - Care sunt motivele pentru care România este una dintre cele mai importante pieţe pentru BAT?

Cea mai nouă ambiţie a lui George Soros: Miliardarul vrea să oprească ieşirea Marii Britanii din UE. Cât pune pe masă pentru a-şi vedea visul devenit realitate

Autor: Alex Ciutacu Postat la 30 mai 2018 144 afişări

Cea mai nouă ambiţie a lui George Soros: Miliardarul vrea să oprească ieşirea Marii Britanii din UE. Cât pune pe masă pentru a-şi vedea visul devenit realitate

Brexit nu va avea loc dacă miliardarul filantrop George Soros are ceva de spus în privinţa asta, scrie Fortune.

Soros a anunţat marţi că organizaţia Best For Britain va lansa o campanie manifest pentru a asigura un nou referendum cu privire la divorţul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Manifestul va fi lansat în data de 8 iunie şi va include paşii necesari de urmat pentru a opri Brexitul.

Campania, creată anul trecut de Gina Miller, a primit deja milioane de lire în donaţii, potrivit The Guardian.

George Soros a finanţat până acum campania cu 663.000 de euro.

Campania încearcă să convingă membrii parlamentului să aprobe un nou referendum cu privire la ieşirea din UE. Pentru a face asta, campania va începe lobby la nivel de populaţie şi la adresa Bruxelles-ului.

În cadrul unui discurs susţinut în faţa Consiliului European pentru Relaţii Externe, Soros a spus că „Best For Britain a luptat pentru, şi a ajutat la câştigarea, unui vot parlamentar care presupune ca Marea Britanie să nu iasă deloc din Uniunea Europeană”.

„Dar publicul britanic trebuie să îşi arate susţinerea prin convingerea concetăţenilor lor. Doar aşa vom fi luaţi în serios de Europa. Asta încearcă Best for Britain să facă prin implicarea electoratului”, continuă miliardarul.

Soros a explicat că „Brexit este un proces care va afecta şi va răni masiv ambele tabere”. În timp ce el recunoaşte că „este la latitudinea britanicilor să decidă ce vor să facă”, el subliniază că „ar fi mai bine...dacă ar ajunge la o decizie mai devreme decât mai târziu”.

În ciuda faptului că susţine ca Marea Britanie să rămână în UE, Soros a reunoscut că UE se confruntă cu „o criză existenţială”, datorată în mare parte situaţiei din Italia.

Acesta a argumentat că „UE are nevoie să se transforme într-o asociaţie în care naţiuni precum Marea Britanie ar vrea să intre”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.