Ce spune presedintele Iohannis despre majorare unor taxe şi impozite şi introducerea altor taxe noi

Autor: Cosmin Pirv Postat la 16 decembrie 2021 320 afişări

Ce spune presedintele Iohannis despre majorare unor taxe şi impozite şi introducerea altor taxe noi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că suprataxarea nu i se pare necesară, utilă şi corectă: „Am spus, s-a spus şi se respectă că nu vor fi majorate taxe şi impozite şi nu vor fi introduse altele noi”.

„Deocamdată este bine să facem diferenţa între măsurile care chiar se adoptă, se pun în practică, şi discuţiile politice. Trebuie să vedem situaţia aşa cum este, avem o coaliţie formată din social-democraţi şi liberali, fiecare încearcă să îşi promoveze politicile bazate pe o anumită doctrină, dar asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică amestecate. Deocamdată, am spus, s-a spus şi se respectă că nu vor fi majorate taxe şi impozite şi nu vor fi introduse altele noi”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis spune că suprataxarea nu este corectă.

„Mie personal, acest impozit, suprataxarea, nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, ca să mă exprim foarte clar, dar evident în coaliţie se vor discuta aceste chestiuni, fapt este că acum nu se introduce aşa ceva”, a mai spus şeful statului.

Acesta susţine că în discutţiile cu liderii coaliţiei a subliniat că trebuie respectat cadrul macro la care România s-a angajat: ,Trebuie să scădem deficitul, trebuie să facem refome structurale şi trebuie să ne apucăm să facem reformele care sunt stabilite prin PNRR, atenţie nu sunt propuse, sunt stabilite, noi România ne-am angajat să facem aceste refome”.

Iohannis a spus că „Guvernul se mişcă până acuma foarte bine”, iar despre buget a precizat că nu va fi unul de „mare cheltuială, fiindcă dacă vrem să ne încadrăm în deficitul care ni l-am propus va fi nevoie de un buget foarte realist”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
suprataxare,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.