Bilanţ Covid: 12.106 noi cazuri şi 413 decese, raportate în ultimele 24 de ore

Autor: Cosmin Pirv Postat la 30 octombrie 2021 18 afişări

Bilanţ Covid: 12.106 noi cazuri şi 413 decese, raportate în ultimele 24 de ore

12.106 noi cazuri de Covid şi 413 decese au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, a transmis sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivitt GCS, până duminică, în România au fost înregistrate 1.640.607 cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 8.251 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.395.357 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.106 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 141 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.268 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până sâmbătă, 47.324 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 413 decese (203 bărbaţi şi 210 femei), din care 18 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 413 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 36 la categoria de vârstă 50-59 ani, 107 la categoria de vârstă 60-69 ani, 139 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 105 la categoria de vârstă peste 80 ani.

380 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 16 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 17 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 18 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Bacău, Dolj, Gorj, Maramureş, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, în luna octombrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 395 decese.

Din totalul de 413 pacienţi decedaţi, 369 erau nevaccinaţi şi 44 vaccinaţi. Cei 44 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani şi peste 80 de ani. 41 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru 3 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.784. Dintre acestea, 1.858 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 421 sunt minori, 390 fiind internaţi în secţii şi 31 la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.292.290 de teste RT-PCR şi 4.426.283 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.113 teste RT-PCR (11.511 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.602 la cerere) şi 40.207 teste rapide antigenice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
coronavirus,
cazuri,
decese

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.