Băncile cu capital străin care au participat la iniţiativa de la Viena şi-au redus expunerea cu 8%
Băncile cu capital străin care au participat la prima iniţiativă de la Viena şi care deţin circa două treimi din sistemul bancar românesc şi-au redus expunerea pe subsidiarele din România cu 8% din martie 2009 până la sfârşitul anului trecut, a declarat joi viceguvernatorul BNR Cristian Popa
Băncile cu capital străin care au participat la prima iniţiativă de la Viena şi care deţin circa două treimi din sistemul bancar românesc şi-au redus expunerea pe subsidiarele din România cu 8% din martie 2009 până la sfârşitul anului trecut, a declarat joi viceguvernatorul BNR Cristian Popa, scrie Mediafax. "Procesul de dezintermediere controlată continuă. Cea mai recentă cifră, care cred că este pentru 11 luni, era de 8% reducere a pasivelor mamă - fiică pentru subsidiarele cu capital străin, cele aferente sistemului Viena 1. Acele bănci străine deţin împreună două treimi din sistemul bancar. O anumită reducere se cunoaşte. Acesată reducere este faţă de martie 2009", a afirmat Popa, după conferinţa de presă în care a fost prezentat raportul trimestrial asupra inflaţiei. El a arătat că această scădere este parţial compensată de faptul că o parte din liniile de finanţare anterior disponibile au fost transformate în credite subordonate, care sunt elemente de rang 2, şi contribuie la capitalizarea sistemului bancar într-o manieră directă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
-
Bancul de vineri | Femeile la dietă
GANDUL.RO
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro