Banca Transilvania a atins pragul de 2 milioane de carduri

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 14 decembrie 2013 155 afişări

Banca Transilvania a ajuns la un portofoliu de 2 milioane de carduri, iar în funcţie de volumele de tranzacţii generate prin utilizarea cardurilor BT de către clienţi, cota de piaţă a băncii a ajuns la 17%.

Banca Transilvania a atins pragul de 2 milioane de carduri

Comparativ cu 2012, BT a înregistrat în acest an o creştere de 13% a volumelor totale tranzacţionate cu cardul, o creştere de 25% a numărului plăţilor la comercianţi efectuate cu cardul, o creştere cu 260% a volumelor de tranzacţii e-commerce şi o creştere cu 430% a numărului de tranzacţii e-commerce, informează banca.

Oferta băncii cuprinde 16 tipuri de carduri, destinate persoanelor fizice şi companiilor. Banca Transilvania are o reţea de 18.500 de POS-uri şi aproape 900 de bancomate.

Cardurile Star BT, incluse în programul de loialitate Star BT, au introdus posibilitatea de a face cumpărături în rate fără dobândă, respectiv puncte de fidelitate la fiecare tranzacţie. Din acest program fac parte 5.500 de comercianţi din ţară. Star BT a generat, de la lansarea sa de acum doi ani şi jumătate, o creştere cu 130% a plăţilor la comercianţi cu cardurile BT incluse în program. Două din trei tranzacţii cu cardurile Star BT reprezintă plăţi la comercianţi.

Banca Transilvania, a treia bancă din România în funcţie de mărimea activelor, este organizată pe patru linii principale de business: persoane fizice, IMM, companii mari, respectiv Divizia pentru Medici. Banca are peste 6.000 de angajaţi, o reţea formată din 550 de sedii şi aproape 1,68 milioane de clienţi activi.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/banca-transilvania-a-atins-pragul-de-2-milioane-de-carduri-11770776
11770776
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori