Allview lansează tableta AllDro 3 Speed Duo HD

Autor: Anca Barbulescu Postat la 22 februarie 2013 32 afişări

Producătorul autohton de electronice Allview anunţă lansarea tabletei de buget AllDro 3 Speed Duo HD, recomandată persoanelor care doresc un dispozitiv performant şi mobil, cu o memorie internă de mare capacitate. Terminalul este dotat un procesor Dual Core Cortex-A9 de 1,5 GHz, rulează Android 4.1 Jelly Bean şi dispune de funcţia Bluetooth şi o memorie internă de 16 GB.

Tableta este adresată tuturor persoanelor care îşi doresc un dispozitiv cu un display generos de 9,7 inci, la un preţ accesibil. Terminalul oferă utilizatorilor posibilitatea de a stoca o mulţime de documente şi fişiere foto-video, precum şi o multitudine de aplicaţii şi jocuri 3D.

Mulţumită memoriei Ram de 1 GB precum şi procesorului Dual Core Cortex-A9, dispozitivul asigură fluenţa necesară derulării programelor şi proceselor interne. Tehnologia Bluetooth, permite conectarea terminalului cu diferite dispozitive precum imprimantă, tastatură sau boxe şi asigură transferul rapid de fişiere.

Cu ajutorul unui cablu OTG şi al unui modem 3G, utilizatorii au posibilitatea de a se conecta la Internet oriunde şi oricând. în plus, gadget-ul dispune de conexiuni variate, precum microUSB, mufa jack de 3,5 mm şi mini HDMI.

Tableta Allview AllDro 3 Speed DUO HD va fi disponibilă în magazine la preţul de 799 lei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Allview,
tableta AllDro 3 Speed Duo HD
/actualitate/allview-lanseaza-tableta-alldro-3-speed-duo-hd-10587107
10587107
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.