Violeta Luca este numită deputy CEO la Flanco

Postat la 27 martie 2012 74 afişări

Flanco anunţă numirea, începând cu luna aprilie 2012, a Violetei Luca în funcţia de Deputy CEO Flanco, funcţie vacantă din 2009. Violeta Luca a fost în perioada august 2011 – martie 2012 marketing director.

de Ioana MIhai

Obiectivul principal al Violetei Luca este dezvoltarea extensivă a business-ului Flanco şi câştigarea poziţiei de lider de piaţă.

"Flanco este deja lider din punct de vedere al performanţelor comerciale (vânzare pe metru pătrat, concept de magazin, inovaţie şi ritm de creştere peste piaţă, etc). Prin dezvoltarea suprafeţei şi creşterea continuă a performanţei vom reuşi să ajungem şi valoric pe poziţia 1 în această industrie. Creşterea va fi însă una structurată şi bazată pe profitabilitate şi eficienţă," a declarat Violeta Luca, deputy CEO Flanco.

Experienţa în domeniul electroIT a început înainte de a se alătura echipei Flanco - a lucrat 8 ani în cadrul Whirlpool România, unde a ocupat începând cu iunie 2007 funcţia de director comercial. Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Violeta Luca are o expertiză solidă în vânzări, marketing, logistică, business planning, change management, operaţiuni, lucrând în industria de electroIT din 2002.

"Flanco reprezintă astăzi cea mai dinamică şi stabilă reţea din electroIT, poziţie obţinută în ultimii ani printr-un efort susţinut al întregii echipe şi cu sprijinul unor parteneri de business" a declarat Adrian Olteanu, CEO Flanco. El a mai completat că este încrezător că obiectivul setat pentru 2015 va fi atins.

Flanco estimează pentru primul trimestru din 2012 o creştere a afacerilor cu 40% faţă de perioada similară din 2011, precum şi atingerea unei cifre de afaceri de 140 de milioane de euro pentru întreg anul 2012.

Flanco are bugetate pentru 2012 investiţii de 3,5 milioane euro în deschideri şi amenajări de magazine, având în plan inaugurarea a până la 5 puncte de vânzare sub noul concept.

Pentru acest an, retailerul estimează de asemenea o creştere cu 20% a suprafeţei comerciale, precum şi extinderea echipei cu până la 100 de noi angajaţi, în funcţie de numărul de magazine deschise şi de dinamica vânzărilor.

De asemenea, eficientizarea activităţii are în vedere creşterea vânzării medii pe metru pătrat de la 3.000 de euro, în 2011, până la 3.200 de euro, în 2012.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
management,
violeta luca,
deputy,
ceo flanco
/actualitate/afaceri/violeta-luca-este-numita-deputy-ceo-la-flanco-9444123
9444123
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.