Visul de atunci al lui Ovidiu Drugan era achiziţia unei ambarcaţiuni de 40 de picioare; iar răspunsul lui Oeru a fost: ”De ce nu luăm una? Hai să începem cu asta. Mi-a spus că e imposibil, iar eu i-am răspuns că nimic nu este imposibil“. La momentul acela, Ovidiu Drugan colabora cu alţi proprietari de ambarcaţiuni şi o folosea pe cea a tatălui său, care la vremea aceea, povesteşte el, era depăşită moral. ”Eu, tatăl şi sora mea hotărâsem să nu avem ambarcaţiuni în proprietate fiindcă este o mare bătaie de cap întreţinerea lor, la standardele necesare unei şcoli. Atunci am zis că întotdeauna vom căuta companii partenere cu care să lucrăm cu bărcile.“ I s-a părut astfel oportun să înceapă o companie dedicată pentru ambarcaţiuni, o flotă charter. Au reuşit să cumpere prima barcă – al cărei preţ a ajuns la circa 100.000 de euro, prin leasing; apoi au achiziţionat treptat altele, ajungând în prezent la 10 ambarcaţiuni. ”A fost foarte greu să îi convingem, am spus eu că e uşor, dar când ne-am apucat de treabă, nu a mai fost atât de uşor; ţin minte că am lucrat cu oamenii ăia o săptămână, mă duceam aproape zilnic la ei şi făceam analiza tehnică împreună“, povesteşte Oeru. 

Acum, businessurile şcolii şi firmei de charter sunt corelate; potrivit celor doi antreprenori, cifra de afaceri la nivel de grup s-a dublat de la an la an şi a ajuns anul trecut la 250.000 – 300.000 euro. Cei doi spun că anul acesta au depăşit deja veniturile de anul trecut; iar ritmul de creştere al profitului este şi mai ridicat: a ajuns la 50.000 – 60.000 de euro anual. Anul acesta şi în 2016 au făcut investiţii în logistică, inclusiv într-o bază, la marina Limanu. ”Aş spune că abia acum ne-am oprit din cheltuielile cele mai mari - nu suntem departe, estimez că în aproximativ doi ani, când o să terminăm şi leasingurile la ambarcaţiuni, o să fim foarte în regulă cu toate şi o să putem să ne dezvoltăm chiar şi mai mult - atât cât piaţa o cere. Dacă nu mai cere piaţa de la noi, ne uităm în jur“, explică Valentin Oeru.

Ovidiu Drugan este optimist însă în ceea ce priveşte posibilităţile de creştere în România. ”Noi chiar credem că aici ar trebui să ne desfăşurăm majoritatea activităţii; multă lume a întrebat de ce nu mergem în Grecia, Italia, Caraibe, Thailanda, unde am câştiga mai mult. Poate că am câştiga mai mult, dar noi vrem să promovăm iahtingul în România, deocamdată nu am greşit când am planificat lucrul acesta.“ Pe lângă iahting, au dezvoltat şi afaceri colaterale: au devenit distribuitori Plastimo, un producător pentru piese şi accesorii pentru ambarcaţiuni; precum şi pentru Musto, un brand de haine pentru navigatori. ”Nu aduc nişte cifre exorbitante, nu am fi făcut aceste businessuri decât pentru că sunt complementare şi atunci se potriveşte foarte bine nouă“, explică Oeru.

în ceea ce priveşte costurile practicate de Set Sail, pentru o închiriere de o zi a unei ambarcaţiuni, de pildă, preţul se plasează la 500-600 de euro, iar acest cost se împarte la numărul de persoane care se vor afla pe barcă. Excursiile în Balcic pe mare ajung la un preţ de 150 de euro, dus-întors; la fel în cazul unui weekend de regată. Când vine vorba despre închirierea unei ambarcaţiuni pentru mări mai îndepărtate, preţul pentru o persoană, pentru o săptămână, se plasează în jurul valorii de 400-450 de euro, la care se adaugă costurile carburantului şi ale alimentelor. ”Sunt mulţi care merg regulat la iahting şi spun că este mai ieftin decât o săptămână la schi în Austria; despre Poiana Braşov nici nu mai vorbim“, glumeşte Ovidiu Drugan.

România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba de numărul de ambarcaţiuni raportat la numărul de locuitori, iar acest lucru se leagă mai ales de trecutul nostru, potrivit lui Valentin Oeru. ”Comunismul a distrus mai întâi iahtingul - cluburile sportive. Se considera atunci că în jumătate de oră poţi să fugi în Bulgaria cu barca mică şi gata, ai scăpat; şi atunci s-a pus o frână puternică, s-au distrus cluburile şi am rămas în urmă.“ De altfel, el a observat un detaliu referitor la modul în care vechiul regim privea Marea Neagră. ”În România, vechile hoteluri sunt făcute cu spatele la mare. Intrarea e undeva dinspre oraş şi în loc să intri - cum e în Turcia sau Italia - de pe nisip, la noi sunt invers.“ După acest context, care a pus frână navigaţiei, domeniul a început să evolueze într-un ritm lent. ”Economia nu ne-a permis să evoluăm foarte tare; există şi o barieră naturală, legată de faptul că nu avem insule, iar plimbarea pe mare este una costieră, de care chiar şi pasionaţii se plictisesc.“ Un efect colateral pozitiv este însă dezvoltarea competiţiilor, a regatelor, printre cele mai ample din lume în acest moment. ”Am ajuns să avem la fiecare regată în jur de 40 de ambarcaţiuni – în Italia nu mai sunt atât de multe, depăşim şi Grecia.“ Potrivit antreprenorilor un merit important în dezvoltarea regatelor îl au cele două marine private, marina Limanu şi marina Eforie.

Valentin Oeru şi Ovidiu Drugan oferă şi un sfat celor care vor să înceapă un business în domeniu: ”Sfatul meu este să simtă întâi piaţa; este un domeniu nişat şi specială. Piaţa de iahting din România nu se compară cu nicio altă piaţă, nu i se aplică aceleaşi reguli economice, nici măcar nu seamănă cu o piaţă de iahting din altă ţară. Este nevoie de foarte multă flexibilitate, şi la politica de preţuri, şi la disponibiliăţi, inclusiv cea de a acorda gratuităţi la anumite evenimente“. Spune că, spre deosebire de alte pieţe, unde fenomenul este răspândit public şi un business în domeniu se bazează doar pe calcule economice, ”în România trebuie să «navigăm» între diferite obstacole. Dacă nu eşti flexibil şi nu înţelegi fenomenul, este ca şi cum ai intra cu ambarcaţiunea într-o stâncă“. Valentin Oeru a adăugat că businessurile din iahting sunt dezvoltate de foşti cursanţi care s-au apucat de un astfel de afacere, iar unora le merge mai bine, altora mai puţin. ”Cei foarte pasionaţi, care au transmis pasiune, au reuşit să meargă înainte, celorlalţi le e mai greu.“