„Am fost în Spania, la un moment dat, pentru că erau nişte moştenitori plecaţi la muncă şi aveam nevoie de suprafaţa aceea, de un hectar, pentru a face comasarea. Altminteri exploatarea terenului este ineficientă şi costisitoare“, spune Victor Ciupercă şi adaugă că vreme de doi ani, la începutul investiţiei, când se construia crama, se făcea drumul şi erau cumpărate terenuri, făcea naveta dinspre Bucureşti spre inima ţării, unde petrecea săptămâna de lucru. Cu vreme bună şi trafic fluent, drumul cu maşina durează cel puţin cinci ore, fără popas. Călătorul este răsplătit însă cu peisajele frumoase şi stilul mult mai relaxat de şofat din zonele în care conducătorii auto nu apelează mereu la claxon.

Victor Ciupercă povesteşte că „investiţia este emoţională, pentru că dacă nu era aşa se ducea spre zona de profit rapid, pentru a urmări volume mari. Am ales să facem mai puţin şi mai bun, chiar dacă n-au venit imediat banii înapoi. Proprietarul vrea să aibă cu ce se mândri când vine aici şi dacă ar fi o cifră de afaceri cu 100.000 mai mare, la nivelul afacerilor familiei nu are impact“. Alfred Beck, care mai are afaceri în producţia agricolă, având în exploatare 700 de hectare de teren, este şi acţionar al companiei imobiliare S plus B Gruppe, proprietarul clădirii Magheru One, al unei alte clădiri de birouri în zona Pipera şi al mai multor terenuri în Bucureşti şi în ţară.

Dincolo de faptul că ciorchinii de struguri sunt tăiaţi dacă sunt prea mari, există o sumedenie de alte reguli care trebuie respectate, la recoltat şi în producţie, de pildă timpul în care strugurii trebuie să ajungă la cramă sau calitatea boabelor. „Dacă se sfărâmă boabele, noi aruncăm strugurii. Când au venit la noi în vizită, angajaţii din alte podgorii au spus că suntem nebuni că facem aşa risipă“, spun reprezentanţii companiei.

Prin urmare, după regulile respectate acum, producţia nu va creşte după ce va fi atinsă recolta maximă, anul viitor, şi de la podgoriile mai tinere. În cele două podgorii sunt cultivate Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Chardonnay, Fetească Albă, Regală, Fetească Neagră, Pinot Noir, Merlot şi altele.

„Nu vom depăşi o capacitate de producţie de 350.000 de sticle pe an, pentru că la volume mai mari ar trebui să facem rabat la calitate“, adaugă Ciupercă. Spre comparaţie, alţi producători au capacităţi de zeci de ori mai mari. În fabrica de la Batoş tocmai s-a încheiat o fază de investiţii de 800.000 de euro, un depozit care va găzdui baricurile în care este ţinut vinul pentru fermentare. O parte din hala nouă va fi dedicată vinului spumant şi „vom încerca să-l lansăm în 2016 sau cel mai târziu în 2017“, afirmă Ciupercă. El spune că planurile sunt ca la Crama Liliac să fie realizată şi o a doua fermentare a vinului spumant; în prima se acumulează dioxid de carbon din baric şi în faza a doua fermentaţia are loc în sticlă.

Un produs rar pe piaţa românească este nectarul, un vin de desert, cu o tehnică de producţie diferită de alte tipuri de vin, pe care Crama Liliac deja îl produce. Pentru realizarea nectarului, strugurii sunt ţinuţi 3-4 luni în solarii, până în februarie, pe rogojini aşezate pe rafturi de lemn, pentru deshidratare. De câteva ori pe săptămână fiecare ciorchine este întors, pentru a se deshidrata uniform, şi sunt alese boabele stricate. Vinul obţinut astfel este puternic aromat, cu un gust dulce intens, potrivit numai pentru desert. Crama Liliac îl îmbuteliază în sticle de 350 ml, iar vinul se bea la temperaturi de 6-8 grade Celsius. „Nu e deloc un produs eficient financiar, pentru că este scump să-l producem. Vrem să dublăm capacitatea, vrem să ajungem la 10.000 de sticle pe an.“

Nectarul costă 65 de lei sticla la cramă, iar vinurile Liliac au un preţ mediu pe sticlă, la poarta fabricii, de aproape 25 de lei. „25-30% din vânzări sunt realizate în retail“, spune Simona Mardale, national sales & marketing director al Cramei Liliac. Compania exportă circa 10% din producţie în Austria, Germania, Belgia, Luxemburg şi Danemarca, iar Simona Mardare subliniază că amb Wine nu are ca obiectiv principal vânzările din retail, ci pe cele din horeca. Din inima Transilvaniei, Liliacul îşi caută drumul spre mese dichisite, în căutare de renume.