Tânărul Stefanel spune că nu au stabilit o strategie pentru anul viitor, chiar şi magazinele din Cluj şi Sibiu de fapt nefiind în plan, ci au fost deschise în baza unor oportunităţi apărute anul acesta. „Nu avem planuri pentru a deschide noi magazine anul viitor, dar, dacă vor veni alte oportunităţi, suntem pregătiţi să le acceptăm.“ În afara activităţilor de retail, afacerile din România ale Stefanel constau şi în colaborări cu 4-5 parteneri de producţie, care asigură circa 20% - 25% din producţia de haine tricotate (knitwear) şi aproximativ 10% din articolele totale. „Producţia în România este în creştere - dacă în urmă cu cinci ani aveam mai mulţi producători în Orientul Îndepărtat, iar China era unul dintre principalii furnizori, acum părăsim China din cauza lipsei calităţii şi ne concentrăm pe producţia în Europa – este mai rapid, mai uşor, iar oamenii ştiu mult mai bine cum să lucreze.“

Clienţii Stefanel sunt mai ales femeile cu vârsta de 35-36 de ani, care au venituri peste medie, bonul mediu în cadrul retailerului fiind de circa 225 de euro. Odată cu lansarea noii colecţii, vor reintroduce şi articolele destinate bărbaţilor, la care au renunţat anterior. „Am închis magazinele pentru bărbaţi în trecut pentru că nu erau în linie cu colecţiile de femei, care erau poziţionate diferit, dar credem că aceasta este o piaţă cu potenţial în România. Când eram aici şi aveam şi o colecţie adresată bărbaţilor, circa 20% din vânzări erau aduse de ei. Acum am încercat să construim colecţiile în acelaşi stil, cu aceleaşi idei.“ Spune că pe piaţa din România trebuie să fii foarte atent la modul cum se realizează vânzarea, de aceea pregătirea personalului este importantă. „Când vin aici, clienţii se aşteaptă să aibă parte de un serviciu de excepţie, aşa că trebuie să îi pregătim în acest sens, să le explicăm stilul, ţesăturile, ş.a.m.d.“.

I-a plăcut Bucureştiul, dar mai ales i-a plăcut disponibilitatea românilor de a accepta taskuri dificile şi diferite. „Îmi place că aici poţi să faci lucruri pe care în Italia nu poţi să le faci. Dacă ceri ceva unei persoane şi îl motivezi, oamenii vor să facă ceva, există entuziasm. În Italia oamenii sunt mai reticenţi. Aici oamenii sunt mult mai deschişi. M-am bucurat desigur şi de viaţa de noapte de aici, care cred că în continuare există – sunt multe cluburi şi modul de a ieşi este foarte distractiv, nu există probleme, poţi să vorbeşti cu oricine, e mai uşor.“

În ce priveşte simţul stilului, el a observat că, deşi pe piaţa locală nu sunt prezente foarte multe branduri internaţionale, oamenii acordă atenţie modului cum se îmbracă. „Există nişte idei bune, poţi să observi când te plimbi prin Centrul Vechi sau prin alte locuri că oamenilor le place să se îmbrace, în special oamenilor tineri, dar încearcă să producă o impresie puternică. Deşi nu sunt foarte multe branduri, oamenii sunt atenţi la modă, sunt mulţi bloggeri care scriu despre fashion, oamenii sunt interesaţi de modă, iar asta este drăguţ.“

A observat că românii sunt ataşaţi de branduri, dar sunt atenţi şi la calitate, iar, dacă întâlnesc lucruri de calitate slabă, nu se întorc în magazinele respective. Legat de stilul de îmbrăcăminte pe care îl recomandă oamenilor de afaceri, acesta diferă în funcţie de afaceri. „Depinde despre ce fel de afaceri vorbim – mie personal nu îmi place să mă îmbrac ca un pinguin, ci cu un sacou, cu o pereche de pantaloni care să nu fie asortată, o pereche de blugi, cred că stilul italian este potrivit. Acest stil nu este posibil oriunde, mă gândesc că în ţări precum Rusia nu te poţi îmbrăca astfel la un interviu spre exemplu, trebuie să ai o cravată, un costum albastru, mie îmi place mai multă libertate în vestimentaţie, iar acest lucru este uneori posibil, alteori nu. La femei se schimbă stilul – acum 5-10 ani, femeile erau mereu cu sacouri, cu rochii negre sau albastre, asemenea unor uniforme. Acum oamenii încearcă să vină la muncă altfel – mult mai casual chic, nu există nevoia de a fi mereu îmbrăcate office.“