Saxo Bank: criza va aduce deflatie si excluderi din zona euro

Postat la 24 martie 2010 28 afişări

Evolutia crizei financiare va duce economiile dezvoltate spre o spirala deflationista in cursul urmatorului an sau chiar pe o durata mai lunga, pe masura ce eforturile de reducere a deficitelor vor lua amploare, si probabil ca vom asista si la o iesire din zona euro a catorva state mai slabe, se arata intr-o analiza remisa BUSINESS Magazin de catre banca de investitii Saxo Bank.

Tarile occidentale bogate, neavand acum nici o intentie de a mai scoate bani din buzunar pentru salvarea Greciei, s-au marginit la simple declaratii de sprijin, sperand ca o astfel de abordare ii va ajuta pe eleni sa treaca de hopul din aprilie-mai al refinantarii. Asa se explica brusca "revelatie" ca o serie de tari importante din UE, in frunte cu Germania, ar accepta de fapt o implicare a FMI in criza greceasca, lucru care pana in urma cu putina vreme parea exclus de toata lumea. Faptul ca pietele au primit bine aceasta intorsatura ar putea sustine Grecia pe termen scurt (iar daca nu, fie va interveni FMI, fie natiunile cele mai bogate vor contribui cu bani). Ceea ce e important va veni insa ulterior, considera analistul Saxo: "chinurile ajustarii deficitelor fiscale vor incepe, iar implicarea investitorilor, a FMI sau a tarilor bogate in acest dans ceremonial va veni la pachet cu impunerea de conditii extrem de grele, care vor face ca economia si asa slabita a Greciei sa plonjeze in recesiune si deflatie, probabil asociate si cu turbulente sociale in cursul verii lungi si fierbinti ce urmeaza".

Acelasi pare a fi tiparul si pentru alte state aflate in situatii asemanatoare, in interiorul si in afara zonei euro: Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia si posibil Japonia, tara deja prinsa intr-o spirala deflationista, insa unde salvarea ar putea veni de la nivelul inalt al economisirii interne si de la flexibilitatea cursului de schimb.

n interiorul zonei euro am putea asista la secesiunea unora dintre cei mai slabi membri, ceea ce este, probabil, si dorinta Germaniei, asa cum sugereaza analistul german Wolfgang Munchau intr-un comentariu din Financial Times ("Restrangeti zona euro sau intemeiati o uniune fiscala europeana", 14 martie).

Din nefericire, un astfel de deznodamant va deprima pietele, va deprecia titlurile emise inclusiv de statele cu finante solide si va sili autoritatile sa continue politica dobanzilor ultrascazute, incluzand chiar o coborare a dobanzilor la euro pana la nivelul aproape de zero practicat de Rezerva Federala a SUA, decizie de care Banca Centrala Europeana s-a ferit cat a putut pana acum. Astfel incat, conchide Nick Beecroft, "nu vom avea de-a face cu o perspectiva dramatica de genul intrarii in incapacitate de plata a unor piete emergente, ci mai curand cu un chin lent si istovitor, pe parcursul urmatorului an sau chiar pentru mai mult timp".

Saxo Bank, cu sediul in Danemarca, este o banca de investitii internationala, cu specializare in tranzactii online, investitii si intermediere pe pietele valutare, de actiuni si de instrumente derivate. n Romania, Saxo este prezenta cu servicii de tranzactionare online si de consultanta.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/saxo-bank-criza-va-aduce-deflatie-si-excluderi-din-zona-euro-5774142
5774142
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.