În plus, precizează fondatoarea, trebuie ţinut cont de faptul că în România nu există industrie de procesare a cătinei în acest moment, iar vânzările se fac preponderent extern, unde marii procesatori doresc cantităţi mari şi constanţă în livrări. „Or aceste lucruri nu pot fi obţinute de ferme mici, individuale, ci este necesară o formă asociativă care să poată susţine volume mari de fructe şi care pot negocia cu marii procesatori un preţ adecvat. La cantităţi mici, preţul care se oferă în acest moment în piaţa de profil este mai mic decât costul de producţie, astfel încât un fermier singur nu poate rezista pe termen lung”, explică Giurescu. Acesta este şi scopul cooperativei - de a pune bazele unei industrii a producătorilor de cătină certificată ecologic, care să fie sustenabilă şi profitabilă prin unirea forţelor mai multor fermieri.

„Vrem ca în perioada următoare să ne concentrăm pe pieţele externe, acolo unde am identificat un potenţial mare şi o cerere semnificativă pentru cătină certificată ecologic. Nu renunţăm nici la piaţa din România şi avem în plan să creştem nivelul de informare a consumatorului final în ceea ce priveşte beneficiile consumului de cătină şi în ce priveşte utilizarea acestui fruct”, spune fondatoarea Cooperativei. În acest sens, printre planurile pe termen scurt se numără evenimente de promovare pe plan local – precum Ziua Recoltei, unde oamenii pot să vină să deguste şi să descopere fructul de cătină – sau contracte cu magazinele, pentru încurajarea lanţului scurt de vânzare. Din punct de vedere comercial, Cooperativa Agricolă Bio Cătina ţinteşte marii procesatori de ulei de cătină, industriile farma, industria de sucuri bio şi industria cosmetică, „unde putem aduce o valoare adăugată mare prin calitatea fructelor, ce au conţinut ridicat în ulei, vitamina C şi Omega”, precizează reprezentanta asociaţiei.

Principala concurenţă a producătorilor autorizaţi este cătina din flora spontană, spune Giurescu. Deşi acest fruct de cătină nu are calităţile fructului de cultură, fiind cules necontrolat şi depozitat de culegătorii amatori în condiţii improvizate şi uneori neigienice, preţul mic devine principalul concurent. „Dar încet - încet oamenii înţeleg şi apreciază calitatea unui fruct net superior certificat bio. Important este să existe piaţă corectă, cu o concurenţă loială, iar autorităţile să ne lase să ne ocupăm de plantaţii, unde este tot timpul ceva de făcut, în loc să ne sufoce cu cerinţe birocratice”, adaugă Mădălina Giurescu.

Însă fondatorii Cooperativei Agricole Bio Cătina consideră că, pe termen lung, fără un sprijin real din partea autorităţilor pentru acest segment de piaţă va duce, în cele din urmă, la dispariţia sa, deoarece valoarea adăugată este dată de transformarea fructului în produs finit, nu din vânzarea lui ca materie primă. „Indiferent cât de buni suntem noi, nu putem exista singuri pe o piaţă care nu-şi protejează propriii fermieri şi care nu susţine producţia şi valorificarea fructelor, în general, şi a cătinei, în mod special. Sperăm ca într-un viitor să avem fabrici de procesare de cătină şi în România”, conchide Mădălina Giurescu.

Cătina, denumită popular şi ginsengul românesc, este un arbust fructifer ale cărui beneficii se cunosc încă din antichiate, iar chinezii o folosesc de peste 2.000 de ani în medicina tradiţională. În România, cătina creşte în mod sălbatic în zona subcarpatică din Moldova şi Muntenia, din bazinul Siretului şi până la Olt. În prezent, de la cătină se obţin următoarele produse: ceaiuri din fructe, muguri, frunze şi chiar scoarţă, siropuri de fructe, ulei de fructe, iar acesta din urmă este şi cel mai valoros din punct de vedere medical. Fiind un antioxidant extrem de puternic, cu o concentraţie mare de vitamina C, medicii o recomandă în tratarea multor afecţiuni, cum ar fi cele hepatice, pentru imunitate, anemii, rahitism, boli de ochi, arsuri.

România obţine, anual, una dintre cele mai bogate recolte de fructe de pădure din lume – peste 27.000 de tone de cătină, afine sau măceşe – însă produsele nu se vând în cantităţi mari pe piaţa românească şi sunt trimise spre export, cea mai mare parte pleacă în ţări precum Germania, Italia sau Austria.