După 26 de ani, un antreprenor român lasă afacerea fiicelor sale. Pe lângă business, ele vor primi cadou şi câte un castel

Autor: Ioana David Postat la 26 mai 2015 33086 afişări

După 26 de ani, un antreprenor român lasă afacerea fiicelor sale. Pe lângă business, ele vor primi cadou şi câte un castel

Acum, după 26 de ani de business, omul de afaceri crede că este momentul să se retragă. „Merg săptămânal la Alba. Este un business întins pe o suprafaţă de 30 de kilometri, nu este un business concentrat într-o singură locaţie ce poate fi gestionat uşor. Agricultura în sine presupune o implicare continuă, iar deciziile trebuie luate rapid, din cauza condiţiilor climatice şi a pieţei.”

Omul de afaceri povesteşte că, în timpul unei vizite în Irlanda, a văzut la o distilerie de whisky un tablou cu unul dintre fondatorii companiei, care a condus distileria şi care la vârsta de 60 de ani a cedat complet managementul către fiul său. A fost momentul când Necşulescu i-a spus fiicei cele mari că el nu va aştepta să ajungă la 60 de ani. Acum are 53, iar planul de a se retrage va fi implementat treptat. „Cât timp fiicele mele îşi doresc şi au această chemare şi dorinţa de a performa, le voi sprijini şi în momentul în care voi simţi că sunt capabile să ducă mai departe o să încerc să mă retrag, voi încerca să fac un pas înapoi.”

De altfel, majoritatea afacerilor din industria mondială a vinului sunt businessuri de familie transmise de la o generaţie la alta de zeci sau sute de ani. Cea mai veche afacere din lume din sectorul viticol se află în Italia. Familia Antinori a ajuns la a 26-a generaţie care conduce vinul ce îi şi poartă numele, Marchesi Antinori. Acum, la cârma afacerii se află marchziul Piero Antinori, dar toate cele trei fiice ale sale - Allegra, Alessia şi Albiera - sunt implicate în conducerea companiei. Italienii au pariat şi pe potenţialul României din industria vinului investind 5 milioane de euro în zona Dealu Mare. Emblematic pentru afacerea familiei Antinori este palatul Antinori, clădire ridicată în secolul al XV-lea, aşa cum pentru afacerea Jidvei este emblematic castelul Cetatea de Baltă, folosit pe toate etichetele vinurilor.

Claudiu Necşulescu şi-a dorit acest castel încă din momentul când a cumpărat societatea, dar la acea dată era revendicat. I-a propus un deal celui care revendicase unitatea: ca să nu dea bani la avocaţi şi judecători, fiecare parte a adus câte un evaluator pentru a pune un preţ pe castel. Evaluatorul cumpărătorului a stabilit preţul la 300.000 de dolari, iar cel al vânzătorului a mers până la 700.000 de dolari. Astfel că s-au înţeles la 500.000 de dolari.

A început să-l renoveze şi astăzi este folosit în promovare şi destul de puţin în circuitul turistic. „La castelul Cetatea de Baltă a mai rămas un singur nivel de finalizat şi sperăm să-l terminăm până în toamnă. El reprezintă imaginea grupului Jidvei. Îl folosim pe toate etichetele, mai puţin la Mysterium, unde este pe contraetichetă. Are rolul lui în ceea ce priveşte imaginea companiei. Este o investiţie foarte greu de cuantificat ca profitabilitate”, explică antreprenorul de ce deţine un castel în portofoliul său.

De fapt, proprietarul Jidvei are două castele. A decis ca în momentul în care se va retrage din business să lase fiecărei fiice câte un castel, astfel că se pregăteşte să înceapă renovarea celui de-al doilea pe care îl are deja în proprietate, dar care trebuie să intre în renovare.

„Urmează castelul de la Sânmiclăuş, un castel mai mare ca cel de la Cetatea de Baltă. Valoarea investiţiei depăşeşte 3-4 milioane de euro”, spune omul de afaceri. Cele două castele, pe lângă că sunt amândouă în judeţul Alba, au şi aparţinut la un moment dat aceluiaşi proprietar, groful Haller Jeno, iar legendele locului spun că cele două castele sunt legate şi de tuneluri subterane. Cele două fiice ale lui Claudiu Necşulescu vor avea fiecare castelul ei şi au ocazia să se diferenţieze şi astfel pe piaţa vinului, unde din ce în ce mai multe afaceri sunt conduse de femei, care au înţeles să dezvolte povestea din jurul producţiei viticole şi către evenimente, turism şi ospitalitate în general.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/dupa-26-de-ani-un-antreprenor-roman-lasa-afacerea-fiicelor-sale-pe-langa-business-ele-vor-primi-cadou-si-cate-un-castel-14336250
14336250
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.