Doi tineri din Bucureşti au găsit o metodă inedită de a face bani: primesc bani de la corporaţiile din România ca să le încuie angajaţii în timpul liber

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 23 ianuarie 2016 18251 afişări

Doi tineri din Bucureşti au găsit o metodă inedită de a face bani: primesc bani de la corporaţiile din România ca să le încuie angajaţii în timpul liber

Noutatea ideii The Codex vine însă din zona de corporate. Aici, cei doi vor să implementeze şi o componentă de resurse umane care să ajute angajatorii în cadrul procesului de evaluare. „Pe partea de corporate avem două programe, cel de team building şi cel de employee assessment, care e o idee nouă pe piaţa din România. Eu şi Sergiu am lucrat mult timp în multinaţionale şi ştim ce vrea o companie de la un team building. Mai mult chiar, înţelegem că o firmă care are mai mulţi angajaţi în proces de evaluare ar vrea să poată face acest lucru într‑un mod inedit. Camerele de tip escape sunt gândite pentru a evalua logica, intuiţia, atenţia la detalii şi altele. Challenge room-urile oferă mai mult, pot da detalii despre modul cum un angajat se raportează la aspecte financiare, ce decizii ia, cât de cinstit este în competiţie şi cât de departe ar merge pentru a câştiga”, explică Stoica.

Programul de employee assessment (evaluarea angajatului) foloseşte un scor pentru a nota angajaţii, iar rezultatele pot fi trimise companiei după câteva zile. Pentru un program de team building normal, fără segmentul de evaluare, o companie trebuie să scoată din buzunar în jur de 20-25 de euro per angajat. Costul evaluării se calculează însă separat, în funcţie de cerinţele managerilor de resurse umane.

Primul joc pentru calculator de tip Escape the Room datează încă din 1988, atunci când John Wilson a lansat Behind Closed Doors, o aplicaţie de tip text adventure, prin comenzi scrise, în care jucătorul trebuia să evadeze dintr-o cameră folosind diverse obiecte. Termenul „escape the room“ a fost lansat în 2001, odată cu jocul Mystery of Time and Space (MOTAS). Succesul a fost atât de mare, încât în următorii ani s-au dezvoltat sute de mii de programe similare.

Primul Escape the Room în mărime naturală, inspirat de jocurile pentru calculator, a fost deschis la Budapesta, în cadrul Parapark. Reacţia publicului a fost neaşteptat de bună, determinând apariţia a zeci de alte locaţii. Cea mai cunoscută este cea din Silicon Valley, amenajată de un grup de studenţi, celebră pentru faptul că, de-a lungul celor opt ani de existenţă, doar 23 de oameni au reuşit să elucideze misterele camerei în cele 60 de minute.

România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să‑şi încerce norocul în domeniu. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi. În topul realizat de Trip Advisor al celor mai recomandate atracţii din Bucureşti, companiile de profil ocupă 80% din locuri.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/doi-tineri-din-bucuresti-au-gasit-o-metoda-inedita-de-a-face-bani-primesc-bani-de-la-corporatiile-din-romania-ca-sa-le-incuie-angajatii-in-timpul-liber-14352750
14352750
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.