Doi medici au transformat pasiunea pentru cai într-un business de un milion de lei

Autor: Cristina Roşca Postat la 29 iulie 2015 2116 afişări

Doi medici au transformat pasiunea pentru cai într-un business de un milion de lei

Pe aceştia i-a încredinţat unui sportiv profesionist, pentru a-i antrena şi pentru a-i duce mai departe. Pentru că nu era mulţumită de condiţiile oferite cailor săi şi ei însăşi, ca sportiv amator, în niciunul din cluburile din jurul Bucureştilor, a decis să îşi deschidă propria bază hipică. „Pentru că investiţia iniţială în infrastructura bazei hipice era foarte mare, iar cheltuielile de întreţinere ulterioară se prefigurau a fi de asemenea foarte mari, am decis să încerc să transform pasiunea într-un business, care să-mi aducă şi ceva venit, măcar pentru a-mi acoperi cheltuielile cu caii şi susţinerea locaţiei.“ Cifra de afaceri a clubului, ca asociaţie sportivă, a fost în 2014 de aproape 750.000 de lei, însă cea a societăţii care deţine baza hipică şi caii în pensiune, a fost de un milion de lei. „M-am orientat spre câteva căi generatoare de venit: deschiderea unei şcoli de echitaţie, primirea de cai în pensiune, găzduirea unor evenimente şi organizarea de şedinte de tip corporate, precum şi organizarea de competiţii sportive.“

În prezent Equestria are 75 de cai, din care 24 sunt ai clubului, aparţinând familiei Moraru, puşi la dispoziţia clubului. Restul sunt cai de agrement sau performanţă primiţi în pensiune, aparţinând altor proprietari. „Pe lângă pensiune pentru cai, oferim şi lecţii de echitaţie pentru începători sau avansaţi, iar una din activităţile noastre cele mai importante este organizarea de competiţii sportive de echitaţie.“ Clienţii cursurilor de echitaţie sunt adulţi şi copii din Bucureşti şi împrejurimi, dar există şi clienţi care vin din alte oraşe, precum Ploieşti, Piteşti, sau chiar din Alexandria şi Buzău. Aceştia sunt persoane cu venituri medii şi peste medie, cu diverse meserii şi preocupări, „care vor să practice echitaţia în timpul liber sau care chiar şi-au cumpărat propriul cal şi îl ţin la noi, la Equestria“.

Compania are circa 40 de clienţi stabili, proprietari de cai, pe care îi aduc şi îi ţin în pensiune la Equestria. În ceea ce priveşte şcoala şi lecţiile de echitaţie, numărul de clienţi variază în funcţie de anotimp sau perioade de vacanţă, „dar putem spune că avem o medie de 100-120 de clienţi pe lună“. Potrivit site-ului propriu al Equestria, o lecţie individuală pentru începători cu instructor costă între 60 şi 110 lei în funcţie de durata şedinţei. Pentru avansaţi preţul este mai mare. Există de asemenea abonamente pentru zece şedinţe. În ce priveşte evenimentele de tip corporate, clubul organizează workshopuri şi team buildinguri.

Clubul dispune de boxe pentru cai şi de o zonă de tribune, peste 200 de oameni putând asista la evenimentele sportive ce se desfăşoară la club de-a lungul anului. Centrul cuprinde şi un restaurant de 50-60 de locuri, cu vedere la clubul de echitaţie.

Cea mai mare parte a investiţiei, circa 4 milioane de euro, a mers către construirea şi amenajarea bazei hipice. La această sumă s-au mai adăugat încă aproximativ 500.000 de euro, bani folosiţi pentru extinderi şi achiziţionări de mijloace fixe sau mobile pentru buna desfăşurare şi diversificare a activităţii. „Au fost cumpărate boxe mobile pentru caii veniţi la concursuri, maşini de transport pentru cai, corturi pentru activităţi specifice. Am investit şi în construirea unui nou grajd, fiind necesară extinderea.“

Pariul Ozanei Moraru şi al soţului său în domeniu vine în contextul în care în România încep să se dezvolte tot mai mult şi evenimentele sportive de profil, care pe pieţele din Occident sunt deja trecute în calendarul celor mai importanţi antreprenori şi oameni de afaceri. Nu degeaba branduri de lux precum Moet & Chandon sau Hermes îşi asociază numele cu astfel de evenimente. „Da, începe să se dezvolte şi la noi acest segment, dar foarte lent. Lipsesc multe lucruri care ar fi esenţiale pentru dezvoltarea serioasă a acestui sport, dar sunt, totuşi, optimistă.“

Ozana Moraru spune că s-a dezvoltat foarte mult echitaţia de agrement, ceea ce nu e rău, pentru că de multe ori din rândul practicanţilor de călărie de agrement apar viitorii proprietari şi investitori în echitaţia de performanţă. „Curiozitatea este cea care atrage interesul către astfel de evenimente, precum Salonul Calului, într-o ţară fără prea multă sau chiar fără tradiţie în ale hipismului. Mulţi oameni nu au avut ocazia să cunoască sau să stea vreodată în apropierea unui cal, cu atât mai puţin a unuia de performanţă, şi atunci, măcar din curiozitate, vin să fie mai aproape de ei.“ Un alt motiv îl reprezintă dragostea de animale, în mod special de cai.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/doi-medici-au-transformat-pasiunea-pentru-cai-intr-un-business-de-un-milion-de-lei-14649020
14649020
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.