La pensiunea britanicilor vin să se cazeze deopotrivă şi străinii, dar şi românii. Majoritatea străinilor sunt vorbitori de engleză (englezi, americani, australieni), dar vin şi din Japonia, Coreea, Alaska sau China. Perioadele în care turiştii aleg să experimenteze stilul de viaţă maramureşean pe care îl popularizează cei doi britanici sunt diferite: cei din afara ţării vin în special în iunie – iulie (75% străini, 25% români), iar spre sfârşitul verii vin mai mulţi români (august – septembrie 80% români şi 20% străini). În lunile de iarnă activitatea nu este foarte mare în zonă, dar, potrivit lui Penelope Ridgley, weekendurile sunt de obicei pline. În medie, vizitatorii petrec între patru şi şapte zile în pensiune; perioada de sejur a crescut faţă de momentul în care au pornit afacerea, când mulţi veneau doar pentru o noapte sau două. Potrivit englezoaicei, timpul de şedere s-a prelungit pentru că oamenii care vin acum la Breb au mai multe de făcut. Englezii organizează tururi turistice în Maramureş, oferă chiar şi un curs de fotografie (Duncan a fost foto-jurnalist) şi pot experimenta modul de viaţă al localnicilor. Costurile pentru cazare variază de la sezon la sezon, dar şi în funcţie de casa aleasă: încep de la 40 de euro per casă şi ajung până pe la 80 de euro, în acest preţ fiind inclus şi micul dejun.

Alături de cei doi soţi şi copiii lor, la pensiune mai lucrează o localnică, Iulia, care este managerul pensiunii; în rest, apelează la muncitori sezonieri, în funcţie de ce au nevoie. Penelope se ocupă full time de pensiune în acest moment, în timp ce Duncan, numit de soţia lui „internet marketing guru”, este freelancer şi „ajută companiile să-şi definească strategia de marketing”. 

Principala provocare a britanicilor în România nu a fost neapărat limba, ci procesul de achiziţie a terenurilor. Penelope Ridgley povesteşte că procesul de cumpărare este greoi, pentru că actele de proprietate nu sunt actualizate şi de multe ori au descoperit că pământul pe care voiau să-l achiziţioneze nu era pe numele celui care-l vindea, ci pe numele bunicului sau străbunicului. „Pământul poate să fie pe numele bunicului, dar în registrul de la Sighetu Marmaţiei, de care aparţinem, numele proprietarului să nu se fi schimbat de 100 de ani şi atunci trebuie să căutăm fiecare moştenitor pentru a putea cumpara pământul”, spune Ridgley. Adăugă că „am petrecut mult timp prin primării, cu preoţi prin cimitire, am adus familii împreună, apoi la tribunal - unde ai nevoie de avocaţi”.

Planurile pentru anul acesta şi cei care urmează includ deschiderea altor trei case; astfel, capacitatea de cazare va ajunge la 35 de locuri, dar antreprenorii englezi vor să facă şi o zonă comună, unde toţi clienţii pensiunii ar putea mânca împreună. În prezent, acest lucru este posibil doar pe timpul verii, afară. Totuşi planurile englezilor nu se rezumă doar la Breb; spun că deţin pământuri şi în munţii din împrejurimi, unde vor să construiască o cabană, dar lucrează şi la un proiect prin care vor să imite casele „hobbiţilor”, inspirate din opera lui J.R.R. Tolkien. „Casele pot fi scumpe, dar recondiţionarea e mai scumpă. Mobilierul de bucătărie îl facem manual din lemn de stejar, ceramica o aducem din Italia, piatra din munţi. Ne asigurăm că totul arată bine. Pământul este relativ ieftin, chiar dacă este un proces complicat de achiziţionare”, spune Ridgley.

Femeia, în vârstă de 54 de ani, spune că vrea să mai conducă pensiunea până la 60 de ani; nu s-a hotărât ce anume ar vrea să facă mai apoi. Copiii, acum adulţi, nu şi-au exprimat dorinţa de a duce mai departe ceea ce părinţii lor au construit în Maramureş. Dacă niciunul dintre copii nu vrea să se ocupe de proiect în următorii 10 ani, „atunci sigur altcineva se va ocupa de pensiune şi o va transmite la următoarea generaţie. Pentru noi este important să păstrăm aceste tradiţii în viaţă, arhitectura locului. Dacă oameni ca noi, străini sau români, nu se ocupă de asta, atunci tradiţia va dispărea. Stilul acesta de viaţă va dispărea. Nu deţinem aceste case, aceste pământuri, suntem custozi aici”, spune Penelope Ridgley. Şi conchide: „Vrem să păstrăm aceste locuri pentru următoarea generaţie şi să facem ceva bani din asta, de ce nu?”.