Cum se poate monetiza poezia?

Autor: Iuliana Roibu Postat la 16 iulie 2015 752 afişări

Dacă eşti programator şi ai spirit antreprenorial, şansele sunt de partea ta să poţi monetiza un proiect. Dacă însă îţi place poezia, şansele monetizării scad până la nivelul la care trebuie să începi să programezi şi altceva.

Cum se poate monetiza poezia?

De-a lungul timpului au existat însă şi mai multe propuneri de achiziţie a unui procent din proiect sau propuneri de preluare/finanţare cu condiţia de a duce mai departe şi a creşte proiectul cu acelaşi management, povesteşte antreprenorul: „Unele oferte au fost substanţiale, dar nu m-au convins să mă despart de proiect şi mai ales de idee, cu toate că în ultimii ani nu am mai publicat decât anunţuri administrative şi am lăsat administrarea activităţii exclusiv în seama editorilor, care au făcut mereu o muncă voluntară excepţională, atât prin volum, cât şi prin calitate”. Între timp însă, Herinean a dezvoltat portalul agonia.net, din care fac parte poezie.ro şi variantele sale în alte nouă limbi: „ca mai toate dezvoltările din cadrul proiectului, decizia de extindere către alte limbi a fost tot o consecinţă organică. Cititorii mi-au scris că vor să publice texte în alte limbi, aşa că le-am pus la dispoziţie platforma”.

Contorizarea curentă a traficului, bazată pe Google Analytics, a fost implementată din 2006, iar până în 2010 numărul mediu lunar de vizite a crescut de la 300.000 la 700.000. „Din 2010 încoace lucrurile s-au stabilizat şi publicul s-a răspândit şi pe alte site-uri de profil, şi numără, doar pe versiunea în limba română, în jur de 500.000 de vizitatori pe lună. În medie, numărul de pagini afişate de fiecare vizitator a fost în jur de 5, iar durata medie a unei vizite este de 4 minute. E un indiciu bun că lumea chiar citeşte, nu doar răsfoieşte paginile site-ului”, detaliază Herinean.

Plecarea din mediul corporatist şi concentrarea pe Evolution Labs i-au schimbat lui Radu Herinean priorităţile. La Evolution Labs va ajunge în curând la 12 angajaţi, a pornit un program de internship şi s-au mutat într-un spaţiu mai mare. Ce face Evolution Labs? „Mă feresc să spun că facem site-uri web, chiar dacă ocazional se întâmplă să nu refuzăm şi proiecte mai simple, fiindcă majoritatea proiectelor noastre trec de nivelul de simplu site şi devin aplicaţii complexe, din toate punctele de vedere. Lucrăm pe zona de programare, prelucrare de date, interfeţe cu alte sisteme existente ale clientului, dar şi pe zona de interfaţă. O parte din proiectele noastre high‑profile vor putea fi văzute în curând în conexiune cu unul din clienţii noştri importanţi: Cărtureşti. Pentru ei am dezvoltat o aplicaţie complexă care se comportă ca un depozit centralizat de date (data warehouse) pe care apoi dezvoltăm diverse interfeţe pentru utilizator, de la pagini web utile librarilor pentru a verifica rapid stocurile din librării sau atributele unor produse, până la viitorul site de e-commerce şi aplicaţia Cărtureşti Club, care va fi disponibilă pe majoritatea telefoanelor mobile, sau infopoint-urile dedicate clienţilor, care sunt deja prezente în câteva dintre librăriile din Bucureşti”.

Între timp, poezie.ro „nu arată foarte bine, la propriu, fiindcă designul are probabil 7-8 ani vechime”. Tehnic, Radu Herinean îl descrie pozitiv, dat fiind că „înca vorbim de un sistem bine pus la punct, rapid şi care generează destul de puţine probleme şi erori”. „Totuşi, am început deja să îl refacem, atât tehnic, cât şi grafic, de la zero, şi în vara asta sper să admirăm toţi următoarea versiune. Odata implementată noua versiune pe o nouă platformă tehnică, toate ideile pe care le-am avut în ultimii ani (şi nu sunt puţine) vor fi mult mai uşor de implementat, împreună cu toate cerinţele venite de la utilizatori”, explică antreprenorul, care nu îşi face griji în privinţa creşterii:

Clubul/comunitatea poezie.ro a depăşit demult masa critică de care avea nevoie pentru ca interacţiunea să fie foarte bună. Aş zice însă că abia după ce implementăm noile facilităţi putem să fim siguri că vom putea gestiona afluxul şi interesul suplimentar”.

Chiar dacă în continuare nu se aşteaptă să se îmbogăţească din poezie, Radu Herinean se consolează că nu este singurul care nu monetizează cultura online: „Am văzut foarte multe proiecte extrem de interesante pe zona culturală, dar mi se pare în continuare că suntem prinşi în capcana «fiecare pentru el», aşa cum se întâmplă în aproape toate domeniile. Din cauza asta progresul e mai lent, toate demersurile se desfăşoară în mici grupuri de interese, iar progresul e mai degrabă conjunctural şi întâmplător decât programatic”.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/cum-se-poate-monetiza-poezia-14588610
14588610
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.