Cu o menţiune: „Câtă vreme îţi plăteşti taxele şi nu încalci regulile, nu ai nicio problemă“. Indienii nu sunt naţionalişti, fiind obişnuiţi cu englezii (India a fost colonie a Marii Britanii), astfel încât străinii se pot descurca vorbind numai engleza.

A ajuns la Bangalore în vara lui 2011, împreună cu soţia sa, şi în pachetul salarial a primit acţiuni, locuinţă, maşină, şofer, bilete de avion şi asigurări medicale. A pornit de la zero o afacere al cărei scop este, conform lui Marchiş, optimizarea costurilor de întreţinere şi funcţionare a clădirilor de birouri, a unităţilor de producţie, a spaţiilor comerciale sau a zonelor rezidenţiale.

Povesteşte că în primele trei luni, India este uimitoare în toate privinţele: „este TOTAL o altă mentalitate“, subliniază românul. Poate povesti ore în şir fără să se repete despre experienţa sa din India. Primul contact a fost când au ajuns la aeroport, unde îi aştepta şoferul cu o maşină frumoasă. „Era relativ curat, nu foarte cald, nu mirosea ciudat, iar plantele erau ca la grădina botanică din Cluj.“ Era doar începutul călătoriei; dinspre aeroport spre oraş şoselele sunt grozave, suspendate, curate („era noapte“), vedeau clădiri ciudate, deopotrivă mici, mari, moderne. 

Au locuit vreme de două săptămâni într‑un motel, unde era „naftalină peste tot“ şi atunci au intrat în contact cu aglomeraţia, câinii, mizeria oraşului; au început să iasă zilnic cu şoferul în malluri şi i-au şocat preţurile. „Ştiam că e ieftină India, dar la mall preţurile sunt cam la fel. Mult mai scumpe alcoolul şi restaurantul.“ S-au mutat apoi în noua casă şi s-au liniştit când au văzut condiţiile („patru camere plus terasă imensă“) şi cartierul („în cea mai bună zonă a oraşului“). După ani în care a trăit în cealaltă parte a globului, India a devenit pentru Tudor Marchiş şi familia sa a doua „acasă“, iar atunci când sunt în ţara natală duc dorul celei adoptive. 

India este, în mod clar, o ţară a contrastelor, mai povesteşte el, în care nivelul de educaţie este scăzut, iar masele nu au acces la şcolarizare superioară sau la servicii medicale. Într-o ţară în care câştigul mediu pe lună se plaseză în jurul a 100 de dolari, costul unei singure zile de spitalizare pleacă de la 150 de dolari. Sistemul medical este foarte bine pus la punct, dar tratamentele sunt accesibile doar celor cu bani. 

Cum se vede Europa din India? „Dacă eşti indian cu bani, Europa se vede ca o destinaţie de vacanţă. Vin toţi pe capete în vest. Dacă eşti indian angajat, Europa se vede un rai pe Pământ... Eu, plecat de cinci ani în India, văd un progres vizibil în România.“ Şi enumeră lucrurile care se văd cu ochiul liber: „Străzi mai asfaltate, maşini mai noi, apartamente peste tot, malluri pline, iar firmele mici şi mijlocii se mişcă binişor. 

Pământul e din ce în ce mai lucrat... Este evident progresul în România“. În ce priveşte întregul continent însă, primul subiect care îi vine în minte este problema terorismului şi a refugiaţilor, subiect intens comentat şi dezbătut şi în India. „În presa de azi peste tot senzaţionalul se vinde şi apar în ziare doar extremele. Am citit în urmă cu câteva zile ceva despre ceva ţigani români care sechestrau alţi ţigani. De asta nu cred că imaginea din presă reflectă realitatea, dar asta se publică.“ Proaspăt întors din Bangalore, împreună cu familia, Turor Marchiş vede România cu alţi ochi decât atunci când locuia în ţară, având un termen de comparaţie: „E frumos în România, nu e aglomerat, traficul e degajat, aerul curat şi oamenii buni“. Constată că mita s-a diminuat semnificativ, „cred că e cea mai mare realizare“. 

Pe de altă parte cântăreşte concis şi minusurile ţării natale: infrastructura e o mare problemă, „sper ca acum să înţelegem că logistica proastă dezavantajează România. De exemplu investiţiile Mercedes sau Audi, pierdute în faţa Ungariei“. Consideră că sunt posibilităţi multe pentru dezvoltarea afacerilor şi în ţara natală „şi nu am cum să nu remarc agresivitatea cu care se caută prin anunţuri radiofonice «meseriaşi» şi absolvenţi de şcoli profesionale. E un semn bun“.