LIVE: EDIŢIE SPECIALĂ - MEET THE CEO - Care sunt motivele pentru care România este una dintre cele mai importante pieţe pentru BAT?

Ce legătură are vinul cu vampirii?

Autor: Razvan Muresan Postat la 22 martie 2012 52 afişări

amb Wine, parte a consorţiului austriac amb Holding, a lansat brandul de vinuri premium Liliac Transylvania, create de oenologul Willi Opitz.

«Vinurile Liliac sunt noi şi beneficiază de caracteristicile unei zone de mare tradiţie viticolă şi de cele mai bune tehnologii de vinificare. Alegerea numelui exprimă caracterul acestui vin: curajos, simbolic, memorabil. Liliacul este simbolul legendelor si misterelor Transilvaniei, al spiritului său fantastic şi atemporal" declară Ioana Micu, manager executiv amb Wine.

Liliac este primul brand de vinuri realizat de amb Wine în România şi rezultatul unei investiţii de 3 milioane euro în achiziţionarea şi cultivarea a 38 ha de vie în regiunea Batos şi Vermes Lechinta, în dezvoltarea unităţii de vinificare şi în construcţia unei cabane de degustare cu arhitectură minimalistă. amb Wine utilizează tehnologii moderne de vinificare, inclusiv metoda schilfwein, o premieră în România. amb Wine are o capacitate de producţie de 100.000 sticle pe an şi îşi propune să vândă 30.000 sticle de Liliac în primul an, din care 30% vor fi exporturi.

amb Wine vrea să continue procesul de dezvoltare prin plantarea a 12 noi hectare cu soiuri nobile anul acesta, prin investiţii suplimentare de 2 milioane de euro în cramă şi în tehnologiile de vinificare anul viitor. Reprezentanţii companiei estimează o producţie de aproximativ 350.000 sticle în 2016, cu un procent de exporturi de 40%.

Liliac este acum disponibil spre comercializare în variantele Sauvignon Blanc, Sauvignon Blanc Private Selection, Fetească Albă, Fetească Regală, Merlot Private Selection, Rosé şi Nectar de Transylvania. Vinurile Liliac sunt distribuite anul acesta exclusiv în segmentul Horeca şi în magazinele specializate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vinuri,
amb Wine,
Transylvania,
oenolog,
Willi Opitz
/actualitate/afaceri/ce-legatura-are-vinul-cu-vampirii-9426703
9426703
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.