Ce arme avem împotriva zgomotului din birouri?

Autor: Florin Casota Postat la 06 aprilie 2017 987 afişări

Birourile open space pot fi locuri care încurajează colaborarea, creativitatea şi pot înlesni comunicarea, dar la fel de bine pot fi foarte zgomotoase, enervante, sunetele pot distrage angajaţii, iar productivitatea scade. Aceste probleme nu-i privesc doar pe arhitecţi, ci şi pe producătorii de echipamente audio. Un exemplu este Plantronics, care vrea să dea angajaţilor liniştea necesară, fie prin clasicele căşti audio, fie printr-un nou produs despre care Paul Clark, vicepreşedinte şi managing director al Plantronics în Europa şi Africa, spune că va schimba în bine peisajul spaţiilor de birouri.

Ce arme avem împotriva zgomotului din birouri?

Căştile mono Bluetooth reprezintă în continuare un punct important pentru Plantronics şi deşi piaţa mondială se află într-o uşoară scădere, compania americană câştigă cotă de piaţă deoarece, potrivit lui Paul Clark, cei care încă folosesc astfel de produse trec la altele mai scumpe, în segmentul premium, unde s-a poziţionat Plantronics. În schimb, piaţa de produse stereo Bluetooth explodează, în special pe segmentul de fitness, deoarece din ce în ce mai mulţi oameni preferă să facă sport fără să fie deranjaţi de fire. „La stereo, creşterea este fenomenală, mai ales în piaţa fitness, care este foarte aglomerată şi competitivă. Cu toate acestea, anul trecut în Germania, Franţa şi Spania produsul nostru destinat acestui segment s-a clasat pe locul doi în termeni de vânzări”, spune Clark.

De asemenea, compania produce căşti audio şi pentru segmentul de gaming, care înregistrează plusuri alerte, mai ales datorită popularităţii tot mai mari a jocurilor electronice, recunoscute şi de Clark şi Plantronics, care este partener sau sponsor la anumite competiţii sportive.

„Avem trei mari zone de inovare care împing dezvoltarea produselor noastre: îmblânzirea haosului comunicării, ajutarea oamenilor să se concentreze mai uşor şi interacţiunea inteligentă cu clientul”, spune Paul Clark. În ce priveşte primul aspect, el se referă la nevoia companiei de a facilita şi de a uşura activitatea utilizatorului în contextul în care o persoană foloseşte mai multe instrumente de comunicare (telefon fix, mobil, PC etc). „Avem produse care atunci când sună un telefon trebuie doar să spui «răspunde» şi restul se rezolvă de la sine, indiferent dacă e telefonul mobil, aplicaţia de Skype, la birou sau în maşină”, afirmă Clark.

În ce priveşte a doua zonă de inovare, Paul Clark se referă la crearea unor produse cu caracteristici de anulare a zgomotului de fundal, astfel încât persoanele să se concentreze pe muncă, să fie mai productive.

Plantronics este liderul global pe piaţa echipamentelor audio destinate callcenterurilor, iar la jumătatea anului trecut a adăugat şi o componentă software pentru acest segment; în ianuarie 2017, software‑ul a fost actualizat pentru a oferi date suplimentare managerilor de IT din companii. „Cu Plantronics Manager Pro, compania poate să administreze căştile, să vadă ce căşti sunt în organizaţie, dacă sunt conectate, putem vedea şi activitatea unui angajat”, spune Clark. Astfel s-ar putea vedea când un agent de callcenter pune căştile pe mute sau dacă se ceartă cu un client, în funcţie de cât de mult vorbesc în acelaşi timp. „Cu informaţia pe care o furnizăm, compania poate creşte productivitatea call-center-ului”, susţine Clark. „În Europa, platforma are succes. Manageri IT europeni sunt mai îndrăzneţi şi doresc să investească acum pentru a obţine returnarea profitului mai devreme”, comentează Clark performanţa noului produs.

Noua arie de dezvoltare a companiei este Soundscape, un produs care elimină zgomotul din birourile open space, înlocuindu-l cu sunete naturale, menite să-i ajute pe angajaţi să se contreze şi să nu mai fie uşor de distrat de la treabă. „Practic, prin această tehnologie, noi injectăm «zgomot» în spaţiul de lucru care maschează alte zgomote şi ajută angajaţii să se concentreze. Noi îi spunem sunet biofilic (n.r. - sunete din natură, ca apa curgătoare sau ciripitu de păsări). Este un sunet natural, calmant, care te ajută să te concentrezi”, spune Clark. El compară această nouă tehnologie cu o ieşire la bar, când ai o conversaţie cu cineva şi, deşi este zgomot în jur, înţelegi ce spune partenerul de discuţie şi eşti atent la cel de lângă tine. „Atunci când eşti într-un birou liniştit, fără zgomote, şi cel mai mic sunet te poate distrage de la ceea ce făceai, dar dacă introduci sunete de bună voie, îi auzi pe cei din jur vorbind dar nu îţi dai seama ce spun şi nu te deranjează”, explică el.

Produsul este în dezvoltare şi Paul Clark estimează că lansarea va avea loc la finalul anului; mai multe detalii vor fi făcute publice în şase luni. Soundscape are o componentă hardware dar şi una software şi va fi ţintit către companiile cu spaţii de birouri open space. El nu a precizat suma investită în dezvoltarea acestuia, dar a menţionat că în jur de 9-10% din veniturile anuale sunt investite în cercetarea şi dezvoltarea produselor.

Este clar că organizaţiile vor trebui să ţină cont de zgomot atunci când îşi amenajează spaţiile de birouri pentru a creşte productivitatea angajaţillor, iar companii precum Plantronics ar putea să profite de asta.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.