„Anul trecut, cu toate estimările optimiste pe care le-am avut, nu am reuşit să facem faţă cererii”, descrie Rădulescu efervescenţa pe care a observat-o pe piaţă. A observat şi dispoziţia clienţilor pentru a cheltui cu circa 20-30% mai mult pentru o marcă pe care şi-o doresc, dar şi o preferinţă în creştere pentru echipamente care reduc poluarea; în plus, şi dezvoltatorii îşi promovează proiectele prin enumerarea caracteristicilor acestora, până la cele mai mici detalii. „Oamenii au început să cunoască foarte bine echipamentele, ştiu ce vor, nu mai caută «aer condiţionat», cunosc toate detaliile legate de eficienţă energetică, cunosc foarte bine produsul, sunt mult mai informaţi, verifică din cinci surse şi au nevoie de garanţii pentru firma care montează respectivele echipamente”, descrie el tendinţa clienţilor români care, spre deosebire de anii trecuţi, nu mai aleg cea mai ieftină variantă.

În lipsa unor studii de specialitate referitoare la dimensiunea pieţei, antreprenorul apreciază grosier că în fiecare sezon se vând în România între 30.000 şi 50.000 de echipamente de aer condiţionat în România de către primele 5-6 mărci din România; toată piaţa s-ar situa la 50-60.000 de astfel de echipamente. Preţurile se situează la 2-3.000 de euro în cazul soluţiilor de confort simple sau, pentru cele mai complexe dedicate mai ales companiilor, pot ajunge la mai multe mii de euro. În cadrul grupului de firme Avi Compact lucrează circa 100 de angajaţi, iar Florin Rădulescu spune că şi-ar dori să crească numărul acestora, în contextul în cererii ridicate de pe această nişă. „În domeniul instalaţiilor găseşti foarte greu oameni; trebuie să-i formezi, să ai răbdare. Nu poţi să ai o soluţie optimă din punct de vedere al productivităţii, omul nu ştie ce să facă şi, după ce îl pregăteşti, poate să plece în afara ţării sau să ţi-l ia altcineva gata pregătit.” Angajează oameni pentru care Avi plăteşte cursurile de frigotehnie pentru a-i pregăti pentru muncă. „Acest lucru nu sună prea bine, dar parcă noua generaţie nu vrea să muncească; avem cazuri în care oamenii au venit, au stat o săptămână şi apoi, după ce au văzut că e de muncă, au fugit.” Este una dintre principalele probleme cu care se confruntă antreprenorul în prezent, mai cu seamă că acest neajuns are şi o faţetă financiară: „O echipă înseamnă echipamente de 2-3.000 de euro, o maşină costă 18.000 de euro, mai adaugi salariile, ajungi la 25.000 de euro pentru o echipă”. El constată că pe piaţa locală există nu doar un deficit de forţă de muncă, dar şi o lipsă a dorinţei de a munci: „Aş defini asta printr-un singur cuvânt: iresponsabilitate. În loc să muncească în fiecare lună, la program de opt ore, preferă să aducă o maşină din Germania pe care să o vândă şi mai bea şi o bere pe drum”. În acest context, spune că s-a gândit chiar să aducă oameni din alte ţări, spre exemplu China sau Republica Moldova, însă formalităţile necesare pentru a aduce angajaţi de peste hotare sunt complicate: „Trebuie să mă duc cu ei la emigrare, să le asigur casă etc”. Astfel, spune că se confruntă cu un paradox: „Acum aş putea să îmi dublez activitatea, dar nu am cu cine să o derulez, asta chiar e strigător la cer; dar nici nu sunt încurajat”.

Despre experienţa deschiderii Osho pe Bulevardul Primăverii din Capitală, care în 2010 era primul restaurant-măcelărie de pe piaţa locală, spune că a venit ca urmare a unor visuri mai vechi, impulsionate de experienţa culinară din străinătate. „Am fost pasionat de gătit şi întotdeauna am visat să socializez, să am mulţi prieteni şi să ne vedem cu toţii undeva. Ideea mi-a venit când am mers în altă ţară şi am mâncat o friptură de vită; nu am înţeles de ce la noi nu exista un astfel de produs la acel moment. Aşa a început totul.” De la experienţa fripturii de vită ideale, din toamna lui 2008, s-a scurs mai puţin de un an până când a decis să construiască restaurantul. Alături de spaţiul deschis iniţial, specializat în preparate din carne de vită, antreprenorul a mai inaugurat un alt restaurant, dedicat produselor din peşte.

Ulterior a înţeles că există două modalităţi de a conduce un restaurant: „Ori ai foarte mulţi asociaţi şi nimeni nu se ocupă de restaurant şi ajungi să închizi, ori faci activitatea să funcţioneze foarte bine şi stai acolo”. Spune că este foarte important ca un antreprenor din domeniul restaurantelor să ştie foarte bine ce îşi doreşte: „Când vedeţi un restaurant cu meniu care cuprinde bucătărie internaţională şi cu meniuri broşuri, acel restaurant se va închide într-o bună zi. Nu poţi să îi dai unui bucătar să facă 70 de feluri”. El a decis să vândă restaurantul pentru a se concentra pe afacerea Avi Compact, care la acel moment avea o cifră de afaceri de circa 4,5 milioane de euro. Antreprenorul a vândut cele două restaurante de lux Osho în 2013, familiei Malideros, oameni de afaceri greci care au dezvoltat în România conceptul supermarketurilor Mega Image, precum şi alte proiecte în mai multe domenii de afaceri. Reprezentanţii celor două părţi nu au făcut publică valoarea tranzacţiei, dar cifra de afaceri cumulată a celor două restaurante se situa la acel moment, potrivit ZF, la circa 2,5 milioane de euro. În ce priveşte modul în care îşi conduce afacerile, Florin Rădulescu spune că ajută deopotrivă experienţa practică, dar şi abilitatea de a alege oamenii cu care se înconjoară. „Te ajută foarte mult practica, este 30%, dar restul ţine de delegare de competenţe şi puţin fler. Nu există nicio reţetă pentru a face astfel de lucruri, trebuie să simţi nişa respectivă, să fii acolo, să simţi că omul respectiv are nevoie de ceva. Foarte multe lucruri le flac din fler, poate am avut noroc.”