2016, un an efervescent pe piaţa de fuziuni şi achiziţii

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 24 ianuarie 2017 721 afişări

2016 a fost un an efervescent pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, care a ajuns la o valoare de aproape 4 miliarde de euro. Cu toate acestea, piaţa este încă departe de recordul din 2008 şi pare dependentă de câteva tranzacţii de sute de milioane de euro.

De altfel, procesul de vânzare a Băncii Româ-neşti, deţinută de grupul National Bank of Greece (NBG), a început, primii investitori interesaţi făcându-şi apariţia în data room-ul deschis de Credit Suisse la Londra, conform ZF. Pe lângă Banca Românească, pe piaţa locală mai sunt prezente trei bănci cu capital grecesc - Alpha Bank, Bancpost şi Piraeus Bank. Piraeus Bank a fost în 2015 la un pas de vânzare către fondul ame-rican de investiţii J.C. Flowers, care intenţiona să cumpere şi Banca Carpatica, însă tranzacţia a eşuat după mai multe luni de negocieri.

Ca particularitate, afirmă Ioana Filipescu, în 2016 a avut loc intrarea pe plan local a unor fonduri mari de investiţii, care nu au mai fost prezente în România. „Ne aşteptăm ca în 2017 piaţa să se situeze la o valoare de aproximativ 3 miliarde de euro, iar numărul tranzacţiilor să fie în jur de 90-100. Depinde însă foarte mult de câte megatranzacţii vom avea în acest an”, completează reprezentanta Deloitte.

Perspectivele globale legate de fuziuni şi achiziţii (M&A) rămân foarte optimiste, chiar într-o perioadă de incertitudini geopolitice şi schimbări rapide, conform celei de-a 15-a ediţii a studiului EY - Global Capital Confidence Barometer, derulat în rândul a peste 1700 de executivi din 45 de ţări.

Mai mult de jumătate (57%) din companii se aşteaptă să încheie tranzacţii în următoarele 12 luni, acesta fiind al doilea procent, ca mărime, înregistrat în istoria de şapte ani a barometrului EY. În acelaşi timp, peste 90% dintre executivi se aşteaptă ca piaţa M&A să se îmbunătăţească sau să rămână stabilă în următorul an, iar mai puţin de 10% estimează o scădere a numărului de tranzacţii pentru aceeaşi perioadă.

Un alt subiect prezentat de reprezentanţii Deloitte a fost evoluţia creditelor neperformante. Potrivit lui Radu Dumitrescu, partener servicii de suport în tranzacţii şi reorganizare la Deloitte România, băncile devin tot mai interesate de comercializarea creditelor neperformante (non-performing loans, NPL). O bună parte dintre acestea sunt vândute către firme specializate în recuperarea creanţelor, a explicat Dumitrescu, fiind uneori vorba de tranzacţii neasistate de către consilieri financiari.

Piaţa creditelor neperformante s-a dezgheţat începând cu 2014, iar Deloitte a participat anul trecut la 6 vânzări importante, valoarea totală a portofoliilor ridicându-se la 1,2 miliarde de euro.

Aspectele importante ale unei astfel de tranzacţii, explică Radu Dumitrescu, sunt stabilirea unei aşteptări în ceea ce priveşte preţul (calculat în funcţie de portofoliu) şi o structurare a procesului de vânzare. Fără transparenţă în cadrul unei astfel de vânzări, spune Dumitrescu, procesul se va lungi foarte mult sau nu se va mai finaliza.

„În România, piaţa creditelor neperformante este estimată la 1,5-2 miliarde de euro; aceasta reprezintă valoarea nominală a portofoliilor tranzacţionate. 2016 a fost cel mai bun an de după criză, iar în 2017 mărimea pieţei va fi similară”, crede analistul Deloitte.

Piaţa românească a tranzacţiilor cu credite neperformante va continua să crească, iar în următorii doi ani va ajunge la aproximativ 3 miliarde de euro, a declarat pentru ZF Cătălin Neagu, director general al firmei de recuperare de creanţe Top Factoring, care are în administrare un portofoliu de creanţe de aproximativ 77 milioane de euro. „Piaţa românească de creanţe neîncasate a devenit una dintre cele mai active pieţe din re-giune, cu o valoare a tranzacţiilor de peste 5 miliarde de euro în ultimii trei ani. Luând în considerare datele existente în acest moment, estimăm că în următorii doi ani piaţa tranzacţiilor cu credite neperformante în banking va ajunge la 3 miliarde de euro, însumând creditele garantate şi negarantate“, a explicat Cătălin Neagu.

43 MILIOANE EURO a fost valoarea medie a unei tranzacţii în 2016

3 TRANZACŢII au avut valoarea de peste 500 milioane euro

23% A FOST CREŞTEREA valorii pieţei de M&A în 2016 faţă de 2015

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.