Top 100 cei mai admiraţi CEO: Hasan Ali Yardimci, preşedinte Beko SUA

Autor: Georgiana Călin Postat la 30 aprilie 2017 189 afişări

Hasan Ali Yardimci este, din septembrie anul trecut, preşedinte al grupului de electrocasnice Beko în Statele Unite ale Americii.

Top 100 cei mai admiraţi CEO: Hasan Ali Yardimci, preşedinte Beko SUA

El a fost recrutat în această funcţie după ce, vreme de aproximativ doi ani, a fost director general al Arctic România. El a lucrat pentru grupul turc Arcelik din 2009, când a devenit director de planificare strategică şi de dezvoltare în afaceri.

Anterior a lucrat în consultanţă strategică, în retail şi bunuri de larg consum în cadrul companiilor McKinsey & Co., SABMiller şi Sears Holdings. Într-un interviu acordat anterior, spunea că se simte bine în România, îi place limba şi a început să-i descopere subtilităţile.

„Mă simt foarte confortabil aici, oamenii sunt foarte primitori”, spunea Yardimci, care apreciază parcurile din Bucureşti şi îi place bucătăria românească, însă consideră că infrastructura ţării este o problemă. În cadrul aceluiaşi interviu, a remarcat că adaptarea la munca din România nu a fost grea: „România este o ţară primitoare şi este uşor să faci afaceri aici ca străin”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.