A construit în două decenii un importator de papetărie care îi aduce încasări de 4 milioane de euro pe an

Autor: Ioana Matei Postat la 27 noiembrie 2014 2245 afişări

Marius Avram a început să construiască în urmă cu 17 ani o afacere axată pe importul şi distribuţia de birotică şi papetărie, care îi aduce acum venituri de 4 milioane de euro şi care l-a inspirat în dezvoltarea noului său pariu, magazinele Autograf.

O masă joasă din lemn pe care se află desene, creioane multicolore şi fluturi de hârtie ce atârnă din tavan sunt primele obiecte pe care le vezi într-unul dintre cele patru magazine Autograf specializate în vânzarea de articole de birotică şi papetărie. Este măsuţa la care proprietarul magazinelor, Marius Avram, îşi invită clienţii-copii să testeze câteva dintre produsele aflate în magazinele sale şi locul unde antreprenorul a dat interviul pentru revista Business Magazin, care a coincis şi cu primul său interviu. Mai puţin preocupat de apariţiile în presă, Avram s-a concentrat în cei 17 ani de antreprenoriat pe creşterea afacerii Vector International, specializată pe importul şi distribuţia de produse de birotică şi papetărie, şi, de doi ani, pe dezvoltarea lanţului de retail Autograf. Dacă afacerea Vector International îi aduce venituri de 4 milioane de euro, noul său pariu se află încă la nivelul de investiţii, valoarea acestora ridicându-se până în prezent la 400.000 de euro.

Marius Avram şi-a început traseul de antreprenor în 1993, la 23 de ani, la scurt timp după ce a absolvit studiile în cadrul secţiei de Autovehicule Rutiere din cadrul Universităţii de Transporturi din Bucureşti. După mai multe încercări nereuşite de a construi afaceri în domeniile alimentar şi auto, şi-a ascultat instinctul şi a preluat, dintr-o discuţie cu prietenii, ideea unui business în domeniul distribuţiei de produse de birotică şi papetărie. „Puteam să descopăr astfel lucruri noi, la care nu am avut acces în perioada şcolii. Mi-a plăcut să lucrez cu astfel de produse şi, cu timpul, am devenit pasionat de acestea”, explică antreprenorul motivaţia sa pentru creşterea afacerii lansate în 1997.

A început cu importul şi distribuţia de produse pentru birou, ulterior s-a extins cu o gamă pentru şcoală şi, mai nou, cu una de curăţenie, ajungând în prezent la un portofoliu de 6.000 de produse. După ce a consolidat prezenţa companiei pe piaţa de distribuţie, a început să dezvolte şi echipe de consultanţi cu care a intrat în domeniul livrărilor business to business. Astfel, businessul Vector International este împărţit acum în mod egal între distribuţie şi livrări B2B. Antreprenorul îşi livrează produsele către 2.000 de clienţi companii, de la cele mai mici, de familie, până la multinaţionale, nume precum McDonald's sau Hornbach aflându-se pe lista lui de clienţi. I-a atras printr-un sistem de livrare promptă bazat pe conceptul next day delivery, care a devenit posibil prin intermediul unui sistem modern de preluare a comenzilor. La afacerea de distribuţie, lucrează în proporţie de 95% prin comenzi primite pe site.

Chiar dacă antreprenorul vede un potenţial ridicat de creştere în zona livrărilor către companii, a dorit să încerce şi experienţa directă a vânzării produselor sale către consumatorii finali şi a dezvoltat conceptul magazinelor Autograf „dintr-o ambiţie personală”. A început cu un showroom pentru afacerea de distribuţie, pe care l-a transformat ulterior în magazin. Munca la proiectul Autograf a început în urmă cu trei ani, iar primul spaţiu de retail a fost deschis în luna mai 2012, în cadrul centrului comercial AFI Palace Cotroceni. Au urmat altele două, în Promenada Mall şi în AFI Palace Ploieşti, iar, în luna august anul acesta, un al patrulea în centrul comercial Palace din Iaşi. A investit circa 100.000 de euro în fiecare dintre magazine, axându-se mai ales pe designul acestora.

De altfel, primul pas în dezvoltarea lanţului a fost, potrivit antreprenorului, găsirea unui arhitect care să ajute la construcţia primului magazin. L-a descoperit în persoana arhitectului specializat pe retail Matius Ichim, a cărui amprentă o poartă şi magazine ale unor branduri precum Jolidon, Benvenuti, Gatta şi Noriel. „Designul şi arhitectura reprezintă elemente cheie pentru că încântă ochiul clientului şi îl determină să intre. Dacă trece de partea aceasta, rămâne să experimenteze, să caute, să vadă ce este în magazin şi ulterior să şi cumpere“, explică el. Astfel, toate magazinele sunt dotate cu mobilier personalizat, în culorile alb şi negru prin care sunt scoase în evidenţă culorile produselor. În ultimii ani, producătorii de birotică s-au aliniat la tendinţele cromatice din industria auto, alegând culori metalizate sau mate inspirate din nuanţele maşinilor.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
autograf,
antreprenor,
marius avram,
business
/analize/comert/a-construit-in-doua-decenii-un-importator-de-papetarie-care-ii-aduce-incasari-de-4-milioane-de-euro-pe-an-13658247
13658247
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.