O nouă taxă pentru şoferi după ce a abia scăpaseră de timbrul de mediu

Postat la 22 februarie 2017 27264 afişări

După eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017, ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte la un mod de taxare suplimentară a şoferilor.

O nouă taxă pentru şoferi după ce a abia scăpaseră de timbrul de mediu

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunţat că se gândeşte să introducă o nouă taxă pentru şoferi. Acesta susţine că măsura face parte dintr-un plan de modernizare prin care să existe tot mai puţine maşini poluante pe străzile din România.

“[..] Eu împreună cu alte instituţii ale statului ne gândim, în momentul de faţă, la un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetăţean, dar în acelaşi timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puţin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulţumită şi să ne atingem obiectivele de mediu”, a declarat ministrul Mediului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.