Guvern: Proiect de lege privind garanţii procedurale pentru copii în cadrul procedurilor penale

Autor: Tiberiu Sabo Postat la 04 ianuarie 2024 38 afişări

Guvernul a adoptat un proiect de lege privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt ”persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale”, respectiv dreptul persoanei reţinute de a solicita înştiinţarea unui membru de familie sau a unei terţe persoane despre măsura luată.

Guvern: Proiect de lege privind garanţii procedurale pentru copii în cadrul procedurilor penale

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care completează transpunerea unor norme UE, în sensul includerii menţiunii de trimitere la Directiva 2016/800 a Parlamentului European şi a Consiliului privind garanţiile procedurale pentru copiii care sunt ”persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale”, arată Ministerul Justiţiei.

Proiectul de lege transpune, de asemenea, Directiva 2013/48 a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale şi al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum şi dreptul ca o persoană terţă să fie informată în urma privării de libertate şi dreptul să comunice cu persoane terţe şi cu autorităţi consulare în timpul privării de libertate.

Modificările vizează completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală şi a Codului de procedură penală. În esenţă, transpunerea are în vedere dreptul persoanei reţinute de a solicita înştiinţarea unui membru de familie sau a unei terţe persoane despre măsura luată.

Totodată, completările vizează faptul că suspectul sau inculpatul poate să nu-şi exercite dreptul de a fi asistat de un avocat ales. Neexercitarea acestui drept de către suspect sau inculpat trebuie să fie voluntară şi neechivocă, poate fi adusă la cunoştinţa organului judiciar oral sau în scris şi nu împiedică exercitarea ulterioară, oricând pe parcursul procesului penal, a dreptului de a fi asistat de un avocat ales.

Această neexercitare a dreptului de a fi asistat de un avocat ales nu afectează în niciun fel aplicarea reglementărilor referitoare la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului. Ministerul Justiţiei va susţine dezbaterea proiectului de lege în Parlament în procedură de urgenţă.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copii,
proceduri,
penal

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.