Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 24 aprilie 2024 21 afişări

Tarom trebuie să intre, după primirea ajutorului de la Comisia Europeană, într-o etapă de reorganizare economică, afirmă Sorin Grindeanu: „O companie de mărimea Tarom are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajaţi, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”.

Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate, dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

El afirmă că Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică.

„Eu spun că odată cu primirea acestui ajutor de la Comisie, noi trebuie să intrăm la Tarom într-o perioadă de reorganizare şi să suntem deschişi la orice fel de propuneri care să ducă la aşezarea Tarom pe nişte principii economice solide. În primul rând nu există în discuţie dorinţa noastră de a salva această companie. Nu intră în discuţie dorinţa noastră de a găsi orice fel de soluţii, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului, în zona Qatar şi Emirate. Mâine (joi - n.r.) avem o comisie mixtă oamenii de afaceri din Emirate, după vizita noastră, care va avea loc la Bucureşti. Încercăm să găsim soluţii pentru Tarom. O companie de mărimea Tarom are în mod normal în jur de 500 sau 600 de angajaţi, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”, încheie Grindeanu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
grindeanu,
tarom,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.