Cum au reuşit doi străini să transforme o idee venită în autobuz într-una dintre cele mai mari afaceri ale momentului

Autor: Andra Stroe Postat la 20 iulie 2018 1979 afişări

Ideile de succes se nasc când te aştepţi mai puţin. Drew Houston, fondatorul Dropbox, unul dintre cele mai cunoscute servicii mobile din lume, povesteşte că ideea lansării aplicaţiei i-a venit în timpul unei călătorii cu autobuzul între Boston şi New York, pe la sfârşitul anului 2006, în timpul căreia plănuise să lucreze la unele idei de business.

Cum au reuşit doi străini să transforme o idee venită în autobuz într-una dintre cele mai mari afaceri ale momentului

Realizând că a uitat acasă stick-ul de memorie care conţinea fişierele la care lucra, s-a gândit la o soluţie pentru ca acest incident sa nu se mai repete. “Neavând altceva de făcut, am început să scriu linii de cod pentru nou program.” În doar două săptămâni a apărut Dropbox, aplicaţie prin care utilizatorii îşi pot accesa fişierele online de oriunde.

Houston a apelat la una dintre cele mai prestigioase susţinătoare din Silicon Valley a companiilor de start-up, compania Y Combinator, care i-a pus condiţia să găsească un partener, argumentând că o conducere asigurată de două persoane are mai multe şanse la succes. Houston a avut doar două săptămâni la dispoziţie să găsească un co-fondator pentru businessul său. În cele din urmă, antreprenorul l-a întâlnit pe Ferdowsi, prietenul unui prieten şi, în doar două ore, au hotărât să pornească un business împreună. programul a fost lansat abia în 2008.

Astăzi, la 11 ani distanţă, Dropbox este evaluate la peste 12 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Houston a fost estimată 3 miliarde de dolari, iar cea a lui Ferdowsi, la 1,3 miliarde. Deloc rău pentru o companie căreia mulţi nu i-au dat nicio şansă. În prezent, Dropbox are peste 500 de milioane de utilizatori, dintre care circa 11,5 milioane plătesc taxa anuală de abonare pentru funcţii suplimentare disponibile doar contra cost.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.