Ciolacu, după întâlnirea cu sindicatele din Poliţie: Să aducem atractivitate pentru aceste ocupaţii

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 23 ianuarie 2024 97 afişări

E normal ca guvernul să se preocupe această aceste meserii să devină din nou atractive, nu numai prin ceea ce fac, dar şi prin beneficiile pe care le au concret, spune premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu liderii sindicatelor din poliţie.

Ciolacu, după întâlnirea cu sindicatele din Poliţie: Să aducem atractivitate pentru aceste ocupaţii

„În decursul celor 30 de ani de democraţie între civili şi militari, să spunem aşa, multe dintre drepturi s-au uniformizat şi atunci avem un deficit de personal în zona Ministerului Apărării, Ministerului de Interne şi e normal ca guvernul să se preocupe această aceste meserii să devină din nou atractive, nu numai prin ceea ce fac, dar şi prin beneficiile pe care le au concret. Toată discuţia pe care am avut o cu sindicatele, dar şi cu conducerea Ministerului de Interne, cu dl. ministrul, a avut la bază acest principiu şi de aici vom vedea măsurile pe care le vom lua împreună care, repet, care vor viza şi ANP ul şi Ministerul Apărării, astfel încât să aducem din nou atractivitatea pentru aceste ocupaţii”, afirmă marcel Ciolacu.

El afirmă că marţi a transmis „disponibilitatea totală în cointinuare”.

„Acest an are la investiţii de trei ori mai mult faţă de anul trecut. Deci lucrurile trebuie să meargă paralel, trebuie să fie o coerenţă. Nu putem, tot bugetul, 93% cum era acum câţiva ani, să fie direcţionat către pensii şi salarii. Trebuie creat un echilibru între investiţii, infrastructura în interiorul MAI. Provocările sunt cu totul altele. Lumea se schimbă. Suntem într-o dinamică foasrte mare. Am convenit totuşi nişte principii în ceea ce priveşte reforma”, adaugă Ciolacu.

Premierul explică faptul că că anumite drepturi se regăsesc şi la alte catergotrii ocupaţionale.

„Nu (mi-au cerut salarii mai mari - n.r.). A fost o discuţie, o îngrijorare. E pentru prima oară când vorbim de investiţii majore în interiorul MAI”; încheie Marcel Ciolacu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ciolacu,
sindicate,
poliţie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.